Nouă ani, nouă luni și 15 zile, Hachiko și-a așteptat stăpânul în gară după ce a acesta a murit. Câinele a devenit erou național în Japonia.
Simbol al devotamentului și al iubirii necondiționate, Hachiko a devenit un fenomen cultural. Povestea lui a inspirat filmul cu același nume, cu Richard Gere în rolul principal, și a impresionat o lume întreagă.
Hachiko a fost un câine din rasa Akita Inu născut în 1923, la o fermă din apropierea orașului Ōdate, în prefectura japoneză Akita. După un an, a fost adoptat de un profesor, Hidesaburō Ueno, care l-a luat cu el în Shibuya, Tokyo.
Ziua în care Hachiko a rămas singur
Hidesaburō Ueno era profesor la departamentul de agricultură al Universității Imperiale din Tokyo. Bărbatul pleca în fiecare dimineață la gară și lua trenul pentru a merge la serviciu. La sfârșitul zilei, când știa că se apropie ora la care stăpânul său venea spre casă, Hachiko părăsea casa și se îndrepta spre gara Shibuya, unde își întâmpina stăpânul.
Asta s-a întâmplat în fiecare zi, până pe 21 mai 1925, când Hidesaburō Ueno nu s-a mai întors. Bărbatul a suferit o hemoragie cerebrală și a murit. În acea zi, Hachiko l-a așteptat să coboare din tren, dar s-a întors singur acasă. Și asta a făcut timp de nouă ani, nouă luni și 15 zile – Hachiko își aștepta răbdător stăpânul, în fiecare zi, la aceeași oră la care sosea trenul cu care se întorcea Ueno.
Primul articol despre povestea acestui câine uimitor a fost publicat în 1932 într-un ziar național din Japonia. Autorul era unul dintre foștii studenți ai lui Hidesaburō Ueno. Tânărul lucra la o teză despre încrucișarea câinilor din rasa Akita și când a zărit un exemplar în gară l-a urmat până când acesta a ajuns la casa lui Kuzaboro Kobayashi, fostul grădinar al profesorului, cel care îl creștea acum pe Hachiko.
Studentul a aflat povestea emoționantă a câinelui și la scurt timp a făcut un recensământ al câinilor Akitas din Japonia.
Rezultatele arătau că în această țară mai trăiau doar 30 de exemplare de rasă pură. Unul dintre acestea era câinele din gara Shibuya.
Hachiko, un simbol național
Hachiko a devenit apoi erou național. Oamenii au început să vină în gară ca să-l vadă, să-l mângâie și să-i aducă mâncare, relatează scrie Bored Panda.
Fostul student care i-a făcut cunoscută povestea a continuat să-l viziteze frecvent pe Hachiko, iar de-a lungul anilor a publicat mai multe articole despre câini și despre loialitatea lor remarcabilă. Impresionați de devotamentul acestui câine, japonezii l-au transformat pe Hachiko într-un simbol al loialității, iar profesorii și părinții îi foloseau exemplul în educarea copiilor.
În 1934, artistul nipon Teru Ando a realizat o statuie din bronz care îl înfățișează pe Hachiko.
În 1948, prin străduința fiului acestui sculptor, a fost realizată o a doua statuie a câinelui. Astăzi, intrarea de lângă statuie este numită „Hachikō-guchi”, adică „intrarea/ieșirea Hachiko”.
După aproape un deceniu în care și-a așteptat zi de zi stăpânul în gară, Hachiko a murit, pe 8 martie 1935. Avea 11 ani. Cercetătorii au aflat abia în 2011 cauza morții – câinele pe care îl îndrăgim și astăzi avea cancer în fază terminală și filarioză.
După moartea lui Hachiko, rămășițele sale au fost arse la crematoriu, iar cenușa a fost îngropată în cimitirul Aoyama, din Minato, Tokyo, lângă mormântul iubitului său stăpân, profesorul Ueno. Blana lui Hachiko a fost păstrată și este expusă la Muzeul Național de Știință din cartierul Ueno, Tokyo.
