Cel mai înțelept SFAT de la o batranică: ”Niciodată nu pedepsiti copiii pentru pozne”



Când eram mică, mama mă pedepsea pentru orice greșeală. Dacă am vărsat ceva, dacă am spart o farfurie, mi-am murdărit rochia – eram pedepsită pentru orice. În același timp, eram dintre acei copii cu care acest lucru se întâmpla tot timpul.

Într-o zi mama a mers în vizită la o fostă colegă de lucru care se pensionase demult. Și pentru că nu avea cu cine să mă lase, am mers cu ea. Doamna avea în casă un set minunat de porțelan cu care își servea oaspeții. Stăpâna casei a decis să prepare ceaiul, iar eu în timp ce încercam să o ajut, am spart o ceașcă din acest set.



Mama mi-a dat o palmă peste față și a început să țipe. Eu plângeam și de frica unei noi palme îmi tremura buza. Doamna văzând cât sunt de speriată m-a luat de umăr, m-a îndepărtat de mama și i-a zis:

– Nu mai țipa la copil. Ce e atât de groaznic? Și dacă spărgeai tu ceașca, trebuia să strig și eu la tine?

Mama s-a simțit jenată și nu a mai spus nimic. Bătrâna a continuat:
– O bucată de sticlă pictată nu merită lacrimile copilului, nici nervii tăi. Gândește-te, a fost un set pentru șase persoane și a devenit pentru cinci. Cât sunt în viață mai mult de trei persoane nu vor veni. Și chiar dacă vor veni, vor bea din cești obișnuite.

Apoi a scos o ceașcă noua și a turnat ceai de parcă nu s-a întâmplat nimic. Iar la plecare, doamna a învelit într-un ziar farfuria rămasă fără pereche și mi-a înmânat-o.

Acum nu-mi amintesc numele ei, dar această lecție a rămas în memoria mea și a mamei pentru totdeauna.

Deși, nu a recunoscut asta niciodată. Doamna nu mai este în viață, însă farfuria ei o păstrez și acum în casă.

Iar atunci când copiii mei sunt obraznici, privirea îmi cade pe acea farfurie și nu mai vreau nici să țip la ei, nici să-i pedepsesc…



Bucharest
cer senin
26 ° C
26.1 °
25.6 °
69 %
2.6kmh
0 %
mar
31 °
mie
30 °
joi
33 °
vin
23 °
sâm
27 °
RON - Romanian (New) Leu
EUR
4,7187
USD
4,1412
GBP
5,2809
AUD
2,8796

CELE MAI VIZIONATE

BANC: La doctor, cu o problema jenanta

Un batranel de 80 de ani intra in cabinetul aglomerat al unui doctor si receptionera il intampina: – Buna ziua, domnule, care e problema dvs.? –...

17 reclame uimitoare unde creatorii ne citesc gândurile

În prezent, publicitatea de calitate este considerată o adevărată capodoperă. Și nici nu contează ce produs încearcă să ne vândă. Am colectat 20 de anunțuri...

10 Puncte de presiune pentru a scăpa de stres si durere

Acupunctura este folosită în China de mii de ani, iar selectarea punctelor potrivite poate reduce în mod semnificativ durerea fizică sau dezechilibrele psihice, precum...

O facem pentru noi înșine. Psihologii ne explică cum să iertăm și să uităm răul

Trebuie însă să înțelegem că iertarea nu înseamnă că trebuie să uităm ceea ce s-a întâmplat și atât. Iertarea este eliberarea de influența distructivă...

Doi pictori din Olanda au transformat un zid plictisitor din cărămidă într-o operă de artă!

În timp ce unii lasă pe străzi imagini și inscripții de tip ofensiv, alții transformă pereții plictisitori în adevărate proiecte de artă. Astfel, în...
error: Copierea continutului acestui website este strict interzisă !
Apreciază articolul: