LEON DĂNĂILĂ: Cand faci un bine cuiva, nu trebuie sa astepti nimic in schimb



Fiecare celulă umană este sfântă. Credinţa mea este că Dumnezeu, prin mine, ajută bolnavii pe care ajung să-i operez. Dumnezeu mi-a dat mâini, mi-a dat suflet, mi-a dat judecată şi eu trebuie să le utilizez pentru binele oamenilor.

Să ajuţi un bolnav, să vezi că a reînviat după ce l-ai operat, înseamnă una dintre cele mai frumoase satisfacţii posibile.

Să redai viaţa cuiva cred că este cel mai important lucru de pe lumea asta. Să salvezi un om, de exemplu să-l operezi la coloana vertebrală, să fie paralizat, să-i scoţi tumora şi el să înceapă să meargă, e una dintre minunile care îţi încântă sufletul.

Când operezi, trebuie să cunoşti harta creierului foarte bine. Nu e permis să fii foarte brutal, deoarece el coordonează toate funcţiile organismului.

Neurochirurgia vasculară este cea mai grea specialitate din neurochirurgie, şi împreună cu cea cardiacă este cea mai grea din cadrul chirurgiei. Neurochirurgia e un domeniu în care trebuie să citeşti foarte mult, altfel nu ai cum să faci performanţă. Încă de mic citeam pe rupte. În facultate îmi spuneau „şoarece de bibliotecă”.

Majoritatea neurochirurgilor sunt învăţaţi ­să-şi folosească în operaţii vederea directă, neintermediată de microscop.

Am citit multă literatură medicală în adolescenţă. Ţin minte un episod din facultate. Am făcut o gripă înainte de examenul la Bacteriologie şi n-am putut să-nvăţ. Dar m-am dus cu ce ştiam din liceu, când îl citisem pe Pasteur – o carte foarte groasă, unde explica el probleme de patologie microbiană. Şi am luat 9.

Se spune că cel mai bun neurochirurg trebuie să aibă ochi de vultur, mâini de femeie şi inimă de leu.

Am operat preşedinţi de state, prim-miniştri şi miniştri din România şi străinătate, oameni din clasa medie, vagabonzi, boschetari, chiar şi criminali. Pentru mine nu contează ce statut social sau meserie au, caut doar să le salvez viaţa.

Am descoperit o nouă celulă în creier, este o premieră mondială.

Mergeam cu soţia la teatru, la operă. Dar să ştiţi că un neurochirurg trebuie să ducă o viaţă foarte strictă, să renunţe la multe lucruri. Eu făceam multe gărzi şi refuzam mereu invitaţiile de la prieteni.

Neurochirurgia este precum arta unui bijutier.

Baza bugetului unei ţări constă în producţie, în industrie.

Omul este mare prin ceea ce lasă în urma sa, nu prin ceea ce face.

Când operezi pe creier, dacă nu te gândeşti la Dumnezeu să-ţi trimită o mână de ajutor, bolnavul este pierdut.

Harta creierului seamănă cu a universului. Pe lângă zonele cunoscute, ale căror funcţii sunt ştiute, într-o proporţie foarte mare, există nenumărate alte zone necercetate încă sau cercetate insuficient. Toate acestea depind unele de altele. Viaţa noastră, cu tot ceea ce înseamnă conştient, subconştient şi incon­şti­ent (care sunt strâns legate între ele) este condiţionată de buna funcţionare a creierului.



Creierul este cea mai complexă materie din uni­vers. Mai complexă materie nu există. Este compus din celule de numai câţiva microni, care se văd doar cu microscopul, dar fiecare dintre aceste celule poate să aibă până la peste 20.000 de conexiuni în acelaşi timp. O singură celulă, vă daţi seama? Toate aceste ce­­lule sunt conectate între ele. Dar creierul nu lu­crează doar prin conexiunile celulelor sale, ci şi prin substanţe neurotransmiţătoare, prin hormoni, prin toate umorile organismului care, la rândul lor, in­flu­enţează activitatea creierului care le coor­do­nează. Nu degeaba se spune că în creier „totul se lea­gă cu totul”.

Stările depre­sive scad imuni­ta­tea. Un bolnav de cancer îşi agravează boala dacă ajunge la depresie şi n-o poa­te gestiona.

Credinţa este foarte importantă pentru beneficiul omului, în general. Omul lipsit de credinţă este un om pierdut.

Dacă simţi că-ţi place ceva foarte mult, e bine să-ţi urmezi calea şi să perseverezi. Numai aşa poţi câştiga pariul cu viaţa.

Leon Dănăilă este medic specialist neurochirurg la Spitalul „Gh. Marinescu” din București. El a fost ales membru corespondent al Academiei Române și apoi membru titular al acesteia



București
nori împrăștiați
28.6 ° C
30 °
27.8 °
37 %
3.6kmh
48 %
joi
26 °
vin
26 °
sâm
26 °
Dum
27 °
lun
25 °
RON - Română (nou) leu
EUR
4,8388
USD
4,4749
GBP
5,4612
AUD
2,8773

CELE MAI VIZIONATE

O cabană rustică de toată frumuseţea, priveliştea spre lac din dormitor îţi taie respiraţia!

O cabană rustică poate fi evadarea perfectă din zgomotul şi agitaţia unui oraş. Întoarcerea la o viaţă simplă, în mijlocul naturii te poate face...

18 Profesionisti intr-ale deghizarii care ne arata cum a fost Halloween-ul 2019

Fiecare Halloween are eroii săi. Și, în timp ce toată lumea se îmbracă ca Harley Quinn și Prințesele Disney, unii oameni caută în imaginația...

20 de torturi înșelătoare care ne-au lăsat fara cuvinte

Ce au în comun un adidaș, o găleată KFC, o cutie pentru ouă și un dinozaur? Toate pot fi transformate în prăjituri! Acești artiști...

O turma de zimbri in libertate – aparitie rara in Parcul Natural Vanatori Neamt

Zimbrul a fost un simbol pentru România, acesta regăsindu-se în trecut prin mai toate pădurile montane. Un animal falnic, care se luptă în prezent...

11 obiceiuri zilnice care ne dăunează sănătății puțin câte puțin

Toată lumea știe că obiceiurile precum fumatul sau consumul de alco0ol pot avea un impact negativ asupra sănătății noastre, dar există multe obiceiuri dăunătoare...