luni, aprilie 22, 2019

Sfatul unui tată pentru fiul său. A procedat corect?



În scara blocului era întuneric beznă. Radu, a pornit lanterna, a pus scara și ca de obicei, a schimbat becul ars. Era deja un fel de ritual, o dată în lună să demonteze un bec ars și să monteze unul nou. Nimeni din vecini nu făcea acest lucru. Preferau să-și lumineze calea cu telefonul. Numai Radu era cel mai responsabil.



Se deschise ușa scării blocului. Era vecinul Vasile care îl întrebă:

– Bună Radu. Schimbi din nou becul?

– Da, da. Nu se vede nimic.

– Radu, de câte ori să-ți spun, nu e treaba locatarilor să se ocupe de asta, statul este responsabil! Doar plătim impozite! Dar ce avem din asta? Nimic! Așa că las-o baltă, hai mai bine să bem o bere!

– Nu pot, trebuie să-mi iau fiul de la școală.

– Ei bine, la revedere!

Radu, a revenit în apartament, s-a îmbrăcat repede și a ieșit în stradă. Era o zi rece de februarie, ninsese, doar în fața blocului zăpada era curățată. Pentru că el, mai devreme a făcut ordine și aici.

– Ticăloșii, au curățat zăpada doar la intrarea blocului! De restul nu le pasă! Mama lor de măturători! – a ieșit un tânăr din scară și s-a îndreptat spre mașina sa, căutând vinovații pentru dezordinea din fața blocului.

Radu a zâmbit și și-a continuat drumul. Școala era la doar 5 minute distanță.

Pășind pragul școlii, îl văzu pe fiul său și pe profesoară, care îl ținea de mână. Lângă el era un alt băiat cu o vânătaie sub ochi și părinții lui, care de îndată ce l-au văzut pe Radu i-au aruncat privire plină de indignare.

– Trebuie să vorbesc cu dvs!

– Vă ascult, doamnă profesoară.

– Baiatul dumneavostra a lovit un coleg de clasă. Chiar nu vă pasă de educația lui?

– Alexandru, de ce l-ai lovit? − și-a întrebat Radu fiul.

– Mi-a aruncat ghiozdanul la coșul de gunoi! – a răspuns copilul plecându-și capul.

– Atunci ai procedat corect.

– Cum? – au întrebat părinții și profesoara.

– Fiul dvs l-a insultat și l-a umilit pe fiul meu. Iar pentru fapta lui a primit ceea ce a meritat. După părerea dvs ce ar fi trebuit să facă?

– A trebuit să vină la mine și să se plângă! – a ripostat profesoara.

– În primul rând acest lucru s-a întâmplat în prezența și în timpul lecțiilor dvs, iar vina și responsabilitatea o purtați dvs. În al 2-lea rând, atunci când o persoană este umilită, mai ales dacă este băiat, ar trebui să-și poată rezolva propriile probleme și să nu fugă la cineva și să se plângă. Când va crește, el va alerga, să se plângă atunci când cineva îl va bate și îl va înjosi?

– Se va plânge la poliție! − au spus părinții furioși.

– Desigur, el va încerca să acționeze conform legii. Dar mai întâi se va apăra pe sine și pe familia sa, inclusiv pe mine, atunci când nu voi putea să o fac singur.

Radu și-a luat fiul de mână și sub strigătele și privirile indignate ale profesoarei, a plecat acasă.

– Sunt mândru de tine. Ai procedat corect. Și mâine vom merge la tir, așa cum ți-ai dorit.

– Mulțumesc, tată! − fiul își privi tatăl zâmbind.

– Spune-mi, de ce m-a certat profesoara, dar tu m-ai lăudat? Doar tu mi-ai zis să ascult de ea.

– Pentru că tu trebuie să știi să îți porți de grijă. Și trebuie să fii capabil să rezolvi singur problemele tale fără ajutorul mamei sau al altcuiva. Înainte de a cere ajutorul cuiva, trebuie mai întâi să încerci să rezolvi singur problema. Îți amintești cum nu puteai scrie nici măcar 2 cuvinte?

– Da, aveam un scris îngrozitor!

– Îmi amintesc cum ți-am cerut să scrii o scrisoare bunicii, dar i-am interzis mamei tale să te ajute. Ai scris-o toată ziua, dar într-un sfârșit ai reușit să o scrii. Acest lucru e valabil în toate. Mai întâi încearcă singur și dacă nu-ți reușește, cere ajutor.

– Da, tată, te-am înțeles.

– Și încă ceva, de astăzi, nu-mi mai spune ce note primești la școală. Sunt sigur că te vei descurca și fără controlul meu. Am încredere în tine.

 



Bucharest
cer senin
7.1 ° C
7.2 °
7 °
87 %
1kmh
0 %
lun
15 °
mar
15 °
mie
19 °
joi
21 °
vin
22 °
RON - Romanian (New) Leu
EUR
4,7642
USD
4,2388
GBP
5,5099
AUD
3,0261

CELE MAI VIZIONATE

Top 10 cele mai periculoase, dar uimitoare căi ferate din lume

Când ne gândim la vacanță, mulți dintre noi ne dorim să ajungem cât mai repede la destinație, astfel alegem avionul. Cu toate acestea, unii...

16 Fotografii cu celebritati purtand aceleasi haine … si nu putem decide cine le-a purtat ​​mai bine

Multe fete admit că nu le place să vadă pe altcineva purtând aceleași haine ca și ele. Și dacă se întâmplă acest lucru în...

Porumbelul Nicobar, pasărea care pare pictată de cel mai ilustru artist

Ai auzit de porumbelul Nicobar? Este o adevărată minunăție care deține un penaj albastru pe cap și remige, dar și verde pe dosul aripilor,...

Cel mai înțelept SFAT de la o batranică: ”Niciodată nu pedepsiti copiii pentru pozne”

Când eram mică, mama mă pedepsea pentru orice greșeală. Dacă am vărsat ceva, dacă am spart o farfurie, mi-am murdărit rochia – eram pedepsită...

Cuptoarele cu microunde sunt periculoase! Uitati ce afecțiuni pot produce în corpul uman.

Magnetronul este un tub special care produce energie pentru microunde. A fost creat de doi oameni de știința in Al Doilea Razboi Mondial. In...
error: Copierea continutului acestui website este strict interzisă !
Apreciază articolul: