După trei ani, o femeie și-a dat seama că dulapul ei albastru era de fapt…gri.



O femeie a fost timp de trei ani nemulțumită de faptul că dulapul ei nu se potrivea la culoare cu restul mobilierului. Femeia a rămas șocată în momentul când că această culoare nepotrivită, era de fapt, un strat de folie de protecție pe care aceasta nu a știut că trebuie să o desfacă după suprafața dulapului.
Surpriza a fost și mai mare când a observat că de fapt dulapul era, gri!



Kayleigh Greer, în vârstă de 35 de ani, a achiziționat dulapul de 150 de lire sterline în vara anului 2016.

Mama a trei copii din Stevenage, Hertfordshire, a susținut că a cerut magazinului de mobilă alte culori.

Dar în cele din urmă femeia a fost forțată să cumpere dulapul albastru, deoarece era singurul în stoc. Chiar dacă acesta nu se potrivea de nicio culoare cu dormitorul gri și argintiu al femeii.

Timp de trei ani a ținut dulapul învăluit în folia de protecție
Femeia împreună cu partenerul ei au observat o bandă protectoare în partea de sus a fiecărui sertar. Dar nicio clipă nu s-au gândit că dulapul este, de fapt, gri.

Au trecut trei ani, iar săptămâna trecută, Kayleigh a făcut curățenie generală în casă și s-a decis să scoată banda.

După ce au făcut această descoperire, Kayleigh precizează că acum consideră că acum ar avea un dulap cu totul nou, care se potrivește cu mobilierul din dormitor.

„Când am început să tragem de folie, am observat că se ridică și m-am panicat, crezând că am distrus dulapul. Însă, sub el era un gri foarte frumos. Arată uimitor. Am întrebat dacă au făcut-o într-o altă culoare și au spus că nu. Nu voiam cu adevărat un dulap albastru, dar am crezut că era cel mai aproape de dormitorul pe care l-am văzut”a spus Kayleigh

După această descoperire șocantă, femeia este foarte fericită că dulapul se potrivește de minune cu mobilierul ei din dormitorul ei.



Bucharest
nori împrăștiați
25.6 ° C
28.3 °
24 °
53 %
1.5kmh
40 %
mar
28 °
mie
29 °
joi
28 °
vin
31 °
sâm
31 °
RON - Romanian (New) Leu
EUR
4,7326
USD
4,2176
GBP
5,2398
AUD
2,9637

CELE MAI VIZIONATE

Sfaturile psihologului Gerald Rogers – 19 moduri de a vă salva căsnicia

Dragostea este un sentiment extraordinar. Dar după întemeierea familiei ea uneori trece pe plan secund, problemele cotidiene devenind mai prioritare pentru soți. Gerald Rogers...

Salvare pe munte. Capră neagră cu piciorul rupt, cărată în rucsac

Doi angajați de la Salvamont Râșnov, tată și fiu, au salvat o capră neagră ce avea un picior fracturat. Ei au găsit animalul în...

20 de persoane care au dat o a doua șansă lucrurilor lor vechi, iar rezultatele au fost uimitoare

Când ceva se descompune sau devine inutil, de obicei îl aruncăm. Nu sunt mulți oameni care realizează că acest "gunoi" merită o a doua...

„Scutură-te și mai urcă un pas!” O poveste a unui măgar, plină de înțelepciune

Intr-o zi, magarul unui fermier a cazut intr-o fantana. Animalul a plans ore intregi, in timp ce fermierul incerca sa gaseasca o cale de...

19 persoane cu părul excentric care nu pot trăi o zi fără atenție

O coafură eleganta nu este întotdeauna in conformitate cu standardele de frumusețe stabilite. O întâlnire ocazională cu astfel de oameni garantează o mulțime de...
Apreciază articolul: