„Dacă albina va dispărea vreodată de pe pământ, omul mai are de trăit doar patru ani”.



Sănătatea noastră depinde de sănătatea mediului înconjurător, iar albinele ne oferă indicii esențiale cu privire la starea mediului în care trăim. Prin simpla lor prezență ne dăm seama că în acel loc nu există poluare, nu degeaba mai sunt numite și „farmaciștii primăverii”.

Fizicianul Albert Einstein, laureat al premiului Nobel, spunea încă din 1924: „Dacă albina va dispărea vreodată de pe pământ, omul mai are de trăit doar patru ani”.

Savanții din zilele noastre îi dau dreptate, pentru că micile insecte de doar 12 mm polenizează peste 80% dintre pomii fructiferi și din plantele de cultură de pe planetă, fiind astfel „regizorii” ecosistemului nostru.

Apiterapia este denumirea medicală a folosirii produselor albinei melifere pentru combaterea bolilor și pentru vindecarea rănilor. „Mai ales mierea – pentru vindecarea rănilor, propolisul – ca antibiotic natural, dar și înțepăturile de albină ca formă a acupuncturii, sunt metode apiterapeutice”, explică dr. Ștefan Stângaciu, președintele societăților germane și române de Apifitoterapie.

MIEREA



Reglează colesterolul: Studiile clinice arată că mierea acționează favorabil asupra metabolismului grăsimilor, respectiv asupra nivelului colesterolului. De asemenea, lăptișorul de matcă reduce colesterolul „rău” și chiar tensiunea arterială.

Alungă migrenele și cârceii: Cu fiecare lingură de miere consumată, organismul primește și mai mult magneziu – o binefacere pentru musculatură – și este stimulată producerea serotoninei la nivelul creierului, ceea ce anulează toate „șansele” de migrene.

Slăbește cu miere: Mierea influențează nivelul glicemiei și producția de insulină, astfel încât nu apare senzația de foame puternică.

PROPOLISUL

Remediu pentru psoriazis și arsuri ușoare: Cules de albine, acesta protejează florile și mugurii firavi împotriva bacteriilor și ciupercilor – același efect îl are și asupra afecțiunilor pielii, ca psoriazisul sau arsurilor ușoare.

VENINUL DE ALBINE

Vindecă reumatismul: Veninul de albină, folosit direct ca înțepătură sau ca injecție subcutanată, alină durerile acute ale oaselor și articulațiilor care apar în cazul unor forme de reumatism, artrită sau artroză.



Bucharest
ceață
8.7 ° C
9 °
8 °
93 %
1.5kmh
4 %
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
24 °
mar
23 °
mie
20 °
RON - Română (nou) leu
EUR
4,7556
USD
4,2594
GBP
5,5308
AUD
2,9196

CELE MAI VIZIONATE

20 de torturi înșelătoare care ne-au lăsat fara cuvinte

Ce au în comun un adidaș, o găleată KFC, o cutie pentru ouă și un dinozaur? Toate pot fi transformate în prăjituri! Acești artiști...

O turma de zimbri in libertate – aparitie rara in Parcul Natural Vanatori Neamt

Zimbrul a fost un simbol pentru România, acesta regăsindu-se în trecut prin mai toate pădurile montane. Un animal falnic, care se luptă în prezent...

11 obiceiuri zilnice care ne dăunează sănătății puțin câte puțin

Toată lumea știe că obiceiurile precum fumatul sau consumul de alco0ol pot avea un impact negativ asupra sănătății noastre, dar există multe obiceiuri dăunătoare...

13 Cele mai frumoase citate ale lui LIAM NEESON

Citatele lui Liam Neeson continua sa impresioneze milioane de oameni din lumea intreaga. Mesajele marelui actor primesc like-uri peste like-uri si sunt share-uite pe...

14 fotografii care funcționează mai bine decât orice antidepresiv

Dacă ești obosit și vrei să fugi de rutina ta de zi cu zi și să râzi de coincidențele ciudate și amuzante și de...
Apreciază articolul: