Prof. dr. Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Tg. Mureş, a realizat AL ZECELEA transplant de cord



Prof. dr. Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Tg. Mureş, a realizat al zecelea transplant de cord din acest an.

” Este cea de-a zecea intervenție de transplant. Cel care a beneficiat de această intervenție este un pacient în vârstă de 46 de ani, din București, aflat într-o stare avansată de insuficiență cardiacă. Pacientul era internat din data de 1 iunie în clinica noastră, fără posibilitatea de a putea fi externat din cauza acestor fenomene de insuficiență cardiacă, care nu puteau fi controlate medicamentos.



El a așteptat un cord în condiții de spitalizare, care a venit în cursul serii, când am fost informați despre existența unui donator la Spitalul din Moinești, județul Bacău. Echipa care s-a deplasat acolo pentru prelevare a constatat existența unor condiții forte pentru îngrijirea pacienților, iar pe această cale doresc să felicit colegii din Moinești. Donatorul este o femeie, în vârstă de 46 de ani, victimă a unui accident vascular cerebral, un pacient îngrijit în condiții exemplare”, a arătat Horațiu Suciu.

La Moinești, a fost o prelevare multi-organ: cord, ficat, rinichii și plămânii.

“Cordul a ajuns în clinica noastră în cursul nopții, la ora 01,30, pe calea aerului cu ajutorul unui avion militar și dorim să mulțumim Ministerului Apărării pentru suportul pe care l-a acordat acestei misiuni. Intervenția a început în jurul orei 24,00 și s-a terminat în jurul orei 7,00. Țin să menționez că pacientul se află la a treia intervenție cardiacă, deși este tânăr. A beneficiat de două intervenții chirurgicale, una în 1996 și una în 2009, dar afecțiunea cardiacă a progresat până când pacientul a ajuns într-un stadiu avansat de insuficiență cardiacă. Suntem foarte mulțumiți de evoluția pacientului până în prezent și anticipăm o evoluție favorabilă și o reinserție cât mai rapidă în viața socială și în familie”, a precizat prof. Horațiu Suciu.

sursa



Bucharest
cer senin
16.9 ° C
17.8 °
16 °
31 %
3.6kmh
0 %
vin
17 °
sâm
15 °
Dum
17 °
lun
20 °
mar
14 °
RON - Romanian (New) Leu
EUR
4,7504
USD
4,2035
GBP
5,5310
AUD
2,9832

CELE MAI VIZIONATE

După trei ani, o femeie și-a dat seama că dulapul ei albastru era de fapt…gri.

O femeie a fost timp de trei ani nemulțumită de faptul că dulapul ei nu se potrivea la culoare cu restul mobilierului. Femeia a...

„Dacă albina va dispărea vreodată de pe pământ, omul mai are de trăit doar patru ani”.

Sănătatea noastră depinde de sănătatea mediului înconjurător, iar albinele ne oferă indicii esențiale cu privire la starea mediului în care trăim. Prin simpla lor...

15 trucuri care vă vor ajuta să pierdeți in greutate aproape fără efort

1. Respirați adânc Respirația profundă scade nivelul cortizolului , un hormon care reglează creșterea în greutate și stresul. În plus, prin creșterea cantității de oxigen...

Val de ironii după ce Dragnea ar fi apelat la o clinică privată: „Cred că omul era inconştient, că la cât e de patriot...

Vestea că Liviu Dragnea a ajuns la spital din cauza unor dureri de spate a stârnit un val de critici şi ironii după ce...

16 Designeri care merită un premiu Nobel pentru creativitate

Frédéric Beigbeder , cunoscutul publicist și scriitor francez , a spus odată: "Oamenii nu știu ce vor până când li se oferă." Este foarte...
error: Copierea continutului acestui website este strict interzisă !