Reacţia unui străin când bea pentru prima dată lapte românesc. “Cum alunecă în pahar…”



Fie că îl punem lângă cereale, îl bem simplu sau îl adăugăm în cafea, laptele face parte aproape din meniul tuturor. Există însă și dezbateri aprinse pe această temă.

Ce alegem: laptele gras sau cel cu puține grăsimi?

Nutriționiștii susțin că studiile recente arată că este indicat să mâncăm lapte gras pentru că ne oferă mai repede senzația de sațietate. Dar sunt și interdicții pentru cei care au anumite probleme de sănătate.

Un olandez, degustător de lapte, a ajuns la București în cadrul târgului Indagra și a testat lapte de la mai multe ferme autohtone.

Olandezul, care de cinci ani se plimbă în toată lumea pentru a degusta lapte, a ajuns şi în Bucureşti, unde a testat lapte de la câteva ferme din ţară. Ne dă câteva ponturi.

Degustător de lapte olandez: “Sunt două tipuri diferite de lapte. Se văd diferenţe după cum alunecă în pahar, mirosul este important. Acesta este pasteurizat, aproape sterilizat, este mult mai dulce. Eu cred că laptele e sănătos, în general, dar să nu bem prea mult. În orice caz, nu patru litri, cum obişnuiam eu să beau.”

Probabil, cel mai important criteriu pe care îl avem mulţi dintre noi atunci când alegem cutia de la raft, este conţinutul de grăsime.

Degustător de lapte olandez: “Poate că ceea ce zic este împotriva tuturor celor care ţin diete, dar cred că ar trebui să bem lapte gras. Grăsimea dă un gust mai bun laptelui, mai mult volum şi sunt idei ştiinţifice, cum că laptele gras e bun pentru sănătate şi dă mai repede senzaţia de saţietate.”

Nutriţioniştii recomandă tot laptele gras, însă nu şi persoanelor care au problemne de sănătate.



Adi Copcea, medic nutrtionist: “Avantajul unui lapte mai gras este legat de saţietate. Putem consuma o cantitate mai mică şi putem avea o saţietate mai mică. Persoanele care au nivel anormal al colesterorului sanguin, noi încercam să le recomandăm reducerea grăsimilor săturate, aşa încât laptele degresat ar fi mai potrivit persoanelor cu astfel de afecţiuni.”

Fermieri: “De ce se caută laptele românesc la export, pentru că este mult mai bun. Laptele gras este lapte cu o proteină mare, este laptele care îţi dă o cantitate mai mare de brânză şi o calitate mai bună de brânză.”

sursa: stirileprotv.ro



Bucharest
cer fragmentat
8.4 ° C
10 °
7.2 °
87 %
1.5kmh
75 %
mar
22 °
mie
22 °
joi
17 °
vin
16 °
sâm
15 °
RON - Română (nou) leu
EUR
4,7641
USD
4,3193
GBP
5,5545
AUD
2,9540

CELE MAI VIZIONATE

18 Profesionisti intr-ale deghizarii care ne arata cum a fost Halloween-ul 2019

Fiecare Halloween are eroii săi. Și, în timp ce toată lumea se îmbracă ca Harley Quinn și Prințesele Disney, unii oameni caută în imaginația...

20 de torturi înșelătoare care ne-au lăsat fara cuvinte

Ce au în comun un adidaș, o găleată KFC, o cutie pentru ouă și un dinozaur? Toate pot fi transformate în prăjituri! Acești artiști...

O turma de zimbri in libertate – aparitie rara in Parcul Natural Vanatori Neamt

Zimbrul a fost un simbol pentru România, acesta regăsindu-se în trecut prin mai toate pădurile montane. Un animal falnic, care se luptă în prezent...

11 obiceiuri zilnice care ne dăunează sănătății puțin câte puțin

Toată lumea știe că obiceiurile precum fumatul sau consumul de alco0ol pot avea un impact negativ asupra sănătății noastre, dar există multe obiceiuri dăunătoare...

13 Cele mai frumoase citate ale lui LIAM NEESON

Citatele lui Liam Neeson continua sa impresioneze milioane de oameni din lumea intreaga. Mesajele marelui actor primesc like-uri peste like-uri si sunt share-uite pe...
Apreciază articolul: