Drumul european E85 este extrem de periculos ! O şosea de mare viteză ar salva multe vieţi: explicaţiile specialiştilor



Se fac noi paşi către realizarea unui drum de mare viteză care să lege Muntenia de Moldova, prin desemnarea proiectantului celor două tronsoane dintre Ploiesti – Buzău şi Buzău – Focşani. Până va fi gata autostrada promisă, singura legătură între Capitală şi judeţele din nordul Moldovei este drumul european E 85, sau DN 2, care a căpătat un renume trist din cauza numărului mare de accident rutiere.

În România, DN2 E85 se întinde de la Siret, prin Suceava, Fălticeni, Roman, Bacău, Adjud, Focşani, Râmnicu Sărat,
Buzău, Urziceni, Bucureşti, până la Giurgiu. Aproape 80 de oameni au murit anul trecut pe această rută şi 180 au fost răniţi. Multe accidente s-au produs, din cauză că unii şoferi consideră că şoseaua are două benzi pe sens – deşi, în realitate are doar una şi un acostament.

Potrivit specialiştilor, E85 a fost proiectat prost, pentru că acostamentul lărgit este confundat cu banda de circulaţie. De fapt, în realitate, este o singură bandă. Depăşirile se fac de cele mai multe ori pe contrasens pentru că nu este loc suficient şi aşa apar riscuri.

Pentru că pe fiecare sens şoseaua are o bandă de 3 metri şi jumătate şi un acostament îngust, două maşini mari nu pot circula în paralel. Reprezentanţii asociaţiei Pro Infrastructura susţin că din această cauză se produc multe accidente.

Până când va fi gata autostrada spre Moldova, şoferii solicită administratorului acestui drum periculos măcar să monteze separatoare de sens care să-i tempereze pe şoferii care se angajează în depăşiri sau chiar întorc pe linie continuă. Drumul european E85 face legătura între Bucureşti şi zona Moldovei. este un drum european, care traversează Europa de la nord la sud, de la portul Klaipėda, Lituania de la Marea Baltică, până în oraşul Alexandroupolis din Grecia, la Marea Egee. Drumul traversează Lituania, vestul Belarusului, nord-vestul Ucrainei, estul României şi Bulgaria, trecând Dunărea pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse.



Bucharest
cer senin
5.7 ° C
7.8 °
3.9 °
93 %
0.5kmh
0 %
sâm
14 °
Dum
17 °
lun
16 °
mar
16 °
mie
15 °
RON - Romanian (New) Leu
EUR
4,7578
USD
4,2305
GBP
5,4979
AUD
3,0278

CELE MAI VIZIONATE

16 Fotografii cu celebritati purtand aceleasi haine … si nu putem decide cine le-a purtat ​​mai bine

Multe fete admit că nu le place să vadă pe altcineva purtând aceleași haine ca și ele. Și dacă se întâmplă acest lucru în...

Porumbelul Nicobar, pasărea care pare pictată de cel mai ilustru artist

Ai auzit de porumbelul Nicobar? Este o adevărată minunăție care deține un penaj albastru pe cap și remige, dar și verde pe dosul aripilor,...

Cel mai înțelept SFAT de la o batranică: ”Niciodată nu pedepsiti copiii pentru pozne”

Când eram mică, mama mă pedepsea pentru orice greșeală. Dacă am vărsat ceva, dacă am spart o farfurie, mi-am murdărit rochia – eram pedepsită...

Cuptoarele cu microunde sunt periculoase! Uitati ce afecțiuni pot produce în corpul uman.

Magnetronul este un tub special care produce energie pentru microunde. A fost creat de doi oameni de știința in Al Doilea Razboi Mondial. In...

Apeductul Veluwemeer din Olanda pare sa incalce toate legile fizicii!

Deși ființele umane au tendința de a deteriora planeta si ruina habitatul natural în numele extinderii infrastructurii, trebuie să recunoaștem că oamenii sunt destul...
error: Copierea continutului acestui website este strict interzisă !
Apreciază articolul: