Localitățile unde copiii sunt ajutați cu bani de la primării să nu abandoneze școala



Înfiinţat şi în mediul rural, programul afterschool reuşeşte să combată abandonul şcolar. Cu bani de la primării, elevii din familiile cu posibilităţi reduse primesc o masă caldă şi sunt ajutaţi să-şi facă temele.

În unele locuri pot discuta şi cu psihologi despre problemele de acasă.

25 de copii de la centrul din Valea Lungă, judeţul Alba, ar fi abandonat, cel mai probabil, şcoala dacă în urmă cu câţiva ani o mână de profesori, biserica din sat şi primarul nu s-ar fi gândit să îi ajute şi după ore. Copiii sunt aşteptaţi cu o masă caldă, dascălii îi ajută la teme, iar la plecare primesc şi un pachet cu mâncare pentru acasă.

Cornelia Loza, educator: “Au fost copii care au fost în pragul de a abandona şcoala pentru că nu avea cine să îi ajute, însă cu ajutorul nostru au terminat clasa a 8-a şi chiar au intrat la liceu.”

Laurenţiu recunoaşte că se poate concentra mai bine la teme, după ce primeşte o porţie de mâncare.

″Înainte nu mă interesa şcoală şi aveam note foarte mici şi acum îmi place să mă duc la şcoală şi am note foarte bune. Mă ajută doamnele şi primim şi mâncare”, spune el.

Ana Mărginean, asistent social: “Noi am făcut activităţi cu ei şi pe timpul vacanţei că e important să vină cineva să îi ajute pentru că toţi sunt din familii defavorizate.”

Vasile Pușca, primar Valea Lungă: “Am văzut că centrul a dat rezultate şi copiii vin şi vrem să extindem şi să prindem în proiect şi copiii din satele din apropiere.”

De când a fost înfiinţat centrul afterschool niciun copil n-a mai abandonat şcoala.

Şi în satul Hășdate, din judeţul Cluj, de mai bine de 4 ani, 15 copii care provin din familii cu posibilităţi limitate, beneficiază de un program de afterschool.

Iuhit Czako, învăţătoare: “Anii trecuţi am văzut o ameliorare sau chiar note/calificative mai bune. Rămân cu drag la aceste activităţi, aici ne mai jucăm. Învăţăm prin tot felul de jocuri.”

Asociaţia care sprijină afterschool-ul îi ajută inclusiv pe părinţii elevilor să-şi găsească de lucru. De exemplu un tată a fost încurajat să pună pe picioare o brutărie.

Copiii sunt încurajaţi de psihologi să iubească şcoală.

Primăria din Baia Sprie, judeţul Maramureş, a accesat chiar fonduri europene ca să ajute 163 de elevi după ore. Din păcate, în comunităţile cu posibilităţi reduse în care primăriile nu se implică, astfel de programe nu pot funcţiona, iar rata abandonului şcolar este uriaşă.



Bucharest
cer senin
17.6 ° C
18.9 °
17 °
48 %
4.1kmh
0 %
Dum
26 °
lun
30 °
mar
32 °
mie
22 °
joi
17 °
RON - Română (nou) leu
EUR
4,7701
USD
4,2756
GBP
5,3471
AUD
2,9404

CELE MAI VIZIONATE

11 obiceiuri zilnice care ne dăunează sănătății puțin câte puțin

Toată lumea știe că obiceiurile precum fumatul sau consumul de alco0ol pot avea un impact negativ asupra sănătății noastre, dar există multe obiceiuri dăunătoare...

13 Cele mai frumoase citate ale lui LIAM NEESON

Citatele lui Liam Neeson continua sa impresioneze milioane de oameni din lumea intreaga. Mesajele marelui actor primesc like-uri peste like-uri si sunt share-uite pe...

14 fotografii care funcționează mai bine decât orice antidepresiv

Dacă ești obosit și vrei să fugi de rutina ta de zi cu zi și să râzi de coincidențele ciudate și amuzante și de...

Cum arătau acesti 20 de actori celebri la începutul carierei lor

Celebritățile sunt de obicei cunoscute pentru cele mai mari roluri si secvente de succes, dar majoritatea au pășit în lumea divertismentului cu roluri mai...

14 momente drăguțe Mama-pui. Ne-au impresionat pana la lacrimi!

Caracatița este un exemplu viu al unei mame de sacrificiu. După ce își depune ouăle, nu le lasă, nici măcar să caute mâncare. Caracatița-mama...
Apreciază articolul: